„Greșelile devin mai grave dacă sunt negate și se insistă că nu ar exista. Este exact cazul doamnei avocată a poporului. Acum Parlamentul ar trebui să ia rapid decizia de a o demite. Apoi să își pună cenușă pe cap și să își ceară scuze de la întreaga societate pentru simularea concursului, să promită că de data asta e pe bune (fără aiureală cu 2 câștigători) și să desfășoare rapid un concurs de selectare a ombudsmanului (sau ombudswoman)” – a declarat Valeriu Pașa, expert al comunității Watchdog, informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, concursurile pe bune nu sunt perfecte, „dar cert mai bune decât deloc sau imitative cum a fost aici.”
„Guvernarea PAS va face inevitabil greșeli. Având în vedere că majoritatea celor aflați azi în poziții cheie nu au nici experiență, mulți nici minima înțelegere adecvată a ce înseamnă să guvernezi – vor fi destul de multe. Însă cât de mult vor influența acestea calitatea guvernării și imaginea acesteia depinde de cum vor fi gestionate.
Recunoașterea greșelilor este prima și cea mai bună soluție, cea mai proastă este blamarea cetățenilor și/sau presei (fie aceasta chiar de propagandă și fake news)”, a menționat expertul, adăugând: „Oamenii care au inventat transparența nu au fost din societatea civilă – au fost din guverne. Pentru că este un instrument foarte bun pentru a câștiga încrederea alegătorilor.”
Cristina Gurez







