[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Comentarii30 Noiembrie 2021 06:30

Igor Boțan, despre o reformă „pusă în sertar” de PAS: Către următoarele alegeri locale generale să fie foarte clar dacă...

Analistul politic Igor Boțan a comentat faptul că „reforma teritorial-administrativă, mult pătimita reformă este pusă în sertar de către guvernarea PAS-ului”, informează TRIBUNA.

„Partidul Acțiune și Solidaritate, care guvernează țara, ne spune că nu a promis o reformă administrativ-teritorială. În același timp, noi desprindem cu toții din discursul public al exponenților acestei formațiuni că există o atitudine necoordonată față de această mult pătimită organizare administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Președintele parlamentului, dl Igor Grosu, acum câteva săptămâni spunea că e absolut necesar ca să fie cât mai curând elaborat conceptul acestei reforme, astfel încât să fie realizată în următorii doi ani de zile sau un an și jumătate, încât către alegerile locale generale din noiembrie 2023 să putem organiza scrutinul pentru a completa structurile administrației locale în conformitate cu noua organizare administrativă a teritoriului”, a declarat expertul, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Igor Boțan a menționat că, cu certitudine, Președintele Parlamentului are dreptate, pentru că probabil cunoaște foarte bine toate eforturile care s-au întreprins de-a lungul celor 30 de ani de independență. „Am avut trei tentative, realizate chiar, de reorganizare administrativă a teritoriului – în 1994, în 1998 și o contrareformă în 2001. În 2006 a avut loc în Republica Moldova regionalizarea care așa și nu a mai fost conectată la organizarea administrativă. Pe de altă parte, colegii de partid ai dlui Igor Grosu, în primul rând, doamna prim-ministru Natalia Gavrilița spune foarte clar și răspicat: „Avem cu totul alte priorități, în primul rând, reforma justiției”. Acum a trebuit să se umble la Legea privind sistemul public de pensionare în Republica Moldova, un șir de alte reforme care sunt foarte dureroase, de aceea doamna prim-ministru Natalia Gavrilița și-a manifestat reticența și, finalmente, dna președintă Maia Sandu a declarat public că, deși este un lucru presant reorganizarea administrativă a teritoriului, încă nu există un concept foarte clar pe care PAS ar putea să-l implementeze. Și aici apare problema în care constă dificultatea, pentru că, așa cum spuneam, am avut câteva concepte, unul dintre care a fost realizat, iar ulterior anulat. Este vorba de reforma din 1998, reforma administrativ-teritorială și a administrației publice locale”, a spus el.

Cu referire la când să ne așteptăm ca guvernarea să se apuce și de această reformă, analistul politic a subliniat: „Este foarte important ca Partidul Acțiune și Solidaritate, care nu neagă necesitatea unei reorganizări administrative a teritoriului, să-și potrivească cel mai bun concept, astfel încât către următoarele alegeri locale generale să fie foarte clar dacă țara este pregătită pentru o astfel de reformă foarte complicată și care necesită și resurse.”

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...