Fostul deputat Inga Grigoriu și-a amintit de vremea când era în Parlament și cum se votau legile ce ține de bugetul național, spunând că socialiștii insistau să fie votat totul într-o zi, iar acum e aceeași situație, informează TRIBUNA.
Grigoriu a menționat că, după cedarea puterii socialiștilor în 2019, toată lumea se revolta de ce anume, în ziua de joi, până la o bucată de noapte, trebuie să fie votate toate legile, mai ales acelea care țin de bugetul public național.
„Dacă vă amintiți, am făcut proteste cu această ocazie, am blocat tribuna, am chemat oamenii în stradă.
Pentru noi, deputații din opoziție, nu era clar de ce nu se poate desfășura ședința Parlamentului și a doua zi, vineri, când toți deputații ar fi reușit să se informeze și mai mult. Nu, socialiștii insistau să fie votat totul într-o zi, să ne deruteze. Acum e la fel. Cu regret”, a subliniat fruntașul Platformei DA.
Cristina Gurez







