Fostul deputat Liviu Vovc afirmă că transparența este una din valorile pe care le-a promovat pe parcursul anilor, și nu doar el și colegii săi din Platforma Demnitate și Adevăr (DA), informează TRIBUNA.
„În ultima perioadă sunt stupefiat de procedura de elaborare și consultare a unor proiecte legislative importante.
Bugetul pentru 2022, Bugetul asigurărilor Sociale și Bugetul și Fondul asigurării obligatorii de asistență medicală au fost făcute publice cu doar două ore înainte de ședința Guvernului. Fără a fi consultate în prealabil cu părțile interesate au fost votate de executiv.
Ba mai mult! Pentru unele prevederi din legile deja aprobate de Guvern abia acum deputații înregistrează în Parlament proiecte de ajustare a legislației. Nu cred că proiectul de modificare a vârstei de pensionare și a procedurii de indexare a pensiei a fost elaborat de vineri până luni. Care e argumentarea că nu au fost făcute audieri și consultări preventive?”, a menționat el.
Politicianul a remarcat că nu este prima dată când se ocolește transparența și consultările publice.
„Legea cu privire la compensarea la gaz de asemenea nu a trecut prin procesul normal de elaborare, cu consultarea tuturor părților interesate”, a mai spus Vovc, adăugând: „Aceste obiceiuri nu pot fi agreate și justificate. De-aici până la ședințe secrete de Guvern nu e mult…”
Cristina Gurez







