[ X ]
[ X ]
Important21 Noiembrie 2021 14:00

Omul săptămânii: Samantha Power, Administratorul USAID

Omul acestei săptămâni este Samantha Power, Administratorul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID, care a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova – aceasta fiind prima vizită în țara noastră la cel mai înalt nivel al conducerii USAID, desfășurată într-un moment important pentru istoria Agenției care în această lună celebrează 60 de ani de la înființare, informează TRIBUNA.

Samantha Power, la Chișinău, a avut întrevederi cu Președintele Maia Sandu, Premierul Gavrilița, dar și a participat la lansarea Proiectului „Tehnologiile Viitorului” – în valoare de 32 de milioane dolari SUA.

Ea s-a declarat bucuroasă să se afle în Republica Moldova și a atras atenția asupra „rezultatelor remarcabile” înregistrate de cetățenii moldoveni. Potrivit spuselor sale, dacă mulți spun că democrația este în regres, iată că moldovenii au demonstrat contrariul – au decis să susțină lideri politici cu reforme ambițioase. „După cum știți, domnul Președinte Biden a vorbit despre aceasta în discursul său la ONU”, a adăugat oficialul american.

Administratorul USAID a spus că ea a venit cu mesajul că SUA vor fi alături de cetățenii Republicii Moldova și vor susține agenda de reformare a țării.

„Vom vedea ce tip de suport putem oferi pentru ca să fim în aceeași linie cu Guvernul Republicii Moldova, în realizarea eforturilor sale ambițioase”, a menționat Power.

TRIBUNA precizează: Samantha Jane Power s-a născut la 21 septembrie 1970, în Castleknock, Irlanda.  A emigrat împreună cu familia în SUA în 1979 și a devenit cetățean cu acte-n regulă în 1993, la 23 de ani. A absolvit Lakeside High School, Yale University și Harvard Law School. Și-a început cariera în calitate de corespondent de război, informând despre războaiele iugoslave. În 1998 a trecut în mediul academic, iar în 2008 s-a alăturat echipei Departamentului de Stat Obama, deținând ulterior diferite funcții de conducere. În perioada 2013-2017 a fost Ambasador al SUA la Națiunile Unite. În 2003 a obținut Premiul Pulitzer pentru cartea sa „A Problem from Hell”: America and the Age of Genocide” (2002). În 2016 a fost declarată de Forbes a 41-a în topul celor mai puternice femei din lume. În ianuarie 2021 Joe Biden a propus-o la funcția de administrator al USAID, iar la 28 aprilie 2021 a fost numită de Senatul american. Este membru al Partidului Democrat. Este căsătorită, are doi copii.

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...