TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 13 noiembrie 2020.
Anunţul PSRM
PSRM a anunţat că mai mult de jumătate din primarii din republică și două treimi din președinții de raioane au semnat o declarație în susținerea candidatului independent, Igor Dodon, susţinut de PSRM. Aleșii locali, care au semnat documentul, reprezentau sate și orașe în care locuiau peste 70 la sută din populația Republicii Moldova.
Conferinţă a CEC şi MAEIE
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și cei ai Comisiei Electorale Centrale, în cadrul unei conferinţe de presă, au vorbit despre votul în străinătate în cadrul alegerilor prezidențiale, turul II.
Adresarea Maiei Sandu
În cadrul unei conferințe de presă, candidatul PAS la alegerile prezidențiale, Maia Sandu s-a adresat celor care în turul întâi au votat pentru Renato Usatîi şi Andrei Năstase, celor care au votat pentru dezideratul Unirii, dar și către simpatizanții Partidului „Șor” și socialiștilor cu un mesaj privind turul doi al alegerilor prezidenţiale.
Poziţia lui Serafim Urechean şi Victor Stepaniuc
În cadrul unei conferințe de presă, fostul președinte al partidului Alianța „Moldova Noastră”, Serafim Urechean și liderul Partidului Popular Socialist (PPS), Victor Stepaniuc, și-au exprimat susținerea pentru candidatul independent Igor Dodon la alegerile prezidențiale, în turul II.
Solicitarea lui Liviu Vovc
Deputatul Platformei DA, Liviu Vovc a solicitat ministrului de Interne sancționarea celor care nu au respectat măsurile de prevenire și control al contaminării cu noul Coronavirus în procesul organizării și desfășurării manifestărilor publice pe întreg teritoriul țării în susținerea candidatului la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie, Igor Dodon.
Raportul lui Ion Chicu
La un an de activitate în funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu a venit cu un raport în care s-a referit la cele întâmplate în perioada respectivă.
Raportul Promo-LEX
Asociația Promo-LEX a lansat cel de-al șaptelea Raport al Misiunii de observare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie (15 noiembrie) 2020.
Mitinguri în susţinerea lui Igor Dodon
Mitinguri în susținerea candidatului independent la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, au avut loc în Chișinău, dar şi în mai multe localităţi ale ţării.
sursa: Almanah Politic-2020







