Sergiu Manic a fost numit director adjunct al Agenției Servicii Publice (ASP) la 24 august curent. Potrivit declarației de avere pentru 2020, el a avut venituri din două surse, informează TRIBUNA.
Manic a obținut 357 934, 35 lei – plăți salariale de la Depozitarul central unic al valorilor mobiliare S.A. și 12 272, 73 lei – plăți salariale de la Reasigurare OMNIS S.R.L. Soția sa a declarat venituri de 56 423, 28 lei de la Fagura Marketplace S.R.L. ți 84 476, 74 lei de la Consult Grup S.R.L.
Directorul adjunct al ASP are în proprietate un apartament, din 2012, de 67,2 m.p., obținut prin contract de donație, cu valoare de 588 889 lei, dar și un automobil Volkswagen Bora, fabricat în 2000, dobândit în 2004, cu valoare de 116 628,80 lei.
El a mai declarat că este fondator, deține 100% din agentul economic Broker de asigurare-reasigurare OMNIS S.R.L., cu valoare de cumpărare 400 000 lei.
De asemenea, oficialul a declarat două credite, scadente în 2025 și 2039, cu sumele inițiale de 100 000 lei și 400 000 lei.
Cristina Gurez







