[ X ]
Important3 Noiembrie 2021 11:00

Vadim Ceban, despre negocierile cu Gazprom: Au fost unele dintre cele mai complexe și dificile

Președintele Consiliului de Administrație al “Moldovagaz”, Vadim Ceban a declarat că, negocierile cu Gazprom au fost unele dintre cele mai complexe și dificile negocieri pe care le-a avut pe parcursul acestor ani, informează TRIBUNA.

”Au fost negocieri adevărate cu Gazprom și mai multe aspecte comerciale ce țin de relațiile între doi acționari – Guvern și Gazprom. Respectiv, toate negocierile s-au axat pe aspecte comerciale, dar au fost negocieri adevărate, unele dintre cele mai complexe și dificile negocieri pe care le-am avut personal pe parcursul acestor ani”,a declarat Vadim Ceban, în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra” de la N4.

El a mai spus că, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a oferit tot suportul necesar Guvernului pentru a soluționa problema vitală înainte de iarnă, iar acest lucru este firesc când președintele țării se implică în aceste procese.

Referitor la Kozak și Miller el a spus: ”Nici Kozak și nici Miller n-au avut pretenții politice când s-a negociat prelungirea contractului dintre Chișinău și Gazprom, totul a fost pur comercial”.

Totodată, Ceban a menționat că, oricine altcineva ar fi fost azi la guvernare în Moldova decât actuala putere, din punct de vedere comercial și economic, tot așa erau să fie negocierile cu Gazprom.

 

Cristina Jicol

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...