„Gazprom a aruncat toate cărțile pe masă! Deja în noiembrie concernul poate sista livrările de gaze naturale în Republica Moldova”. Declarația a fost făcută de Alexandru Slusari, fost deputat, fruntaș al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, frazele unui funcționar de la Gazprom că „produsul primit trebuie achitat la timp” sau „aici nu este o politică a Gazpromului – acționarii nu vor să lucreze în defavoarea bugetului acestora” sunt pline de un cinism cras.
„Datoriile Transnistriei față de Gazprom sunt de circa OPT MILIARDE DOLARI, chiar dacă Tiraspol Gaz deține 13,5 % în întreprinderea Moldova Gaz! Domnule Cuprianov, aici nu aveți probleme cu produs neachitat și gaura imensă în bugetul concernului vostru „sărac”?
Se întâmplă ceea ce Platforma DA din start a numit corect – șantaj energetic, care, din păcate, a devenit deja o tradiție în relațiile moldo-ruse. Unii reprezentanți ai guvernării nu știu de ce au avut speranța până la ultimul moment că așa ceva cu ei nu se va întâmpla, că este vorba de relațiile economice între două întreprinderi și că se poate de crezut lui Kozak. Nu mai vreau să repet teza cu pierderea timpului din august”, a menționat el, într-un comentariu pe Facebook.
Totodată, politicianul s-a referit la soluții – a reiterat sugestiile Platformei DA din septembrie.
„Moldova trebuie acum să se pregătească, fie și cu mare întârziere, pentru confruntare economică dură, sper pe perioada scurtă, cu Federația Rusă. Este necesar să ne adresăm urgent către România cu solicitarea de împrumut a cantităților de gaze, suficiente pentru cel puțin o lună, cu care să fie aprovizionat preponderent malul drept al Nistrului. În Transnistria gazul să fie livrat cu condiția plății în avans. Varianta cu procurarea gazelor cu țârâita pe alte piețe prin Energocom deja nu este un contraargument pentru Gazprom. Prețurile acum sunt exorbitante, iar resursele țării sunt limitate. Aceste procurări ar trebuie să fie ca varianta complementară pentru aprovizionarea nordul țării. Ucraina, în situația actuală economică și politică, la fel, nu ne poate împrumuta gaz suficient, Unica soluție de bază este România! Totodată, cu Ucraina urmează să fie discutat prompt scenariu furnizării cantităților mari de energie electrică în situația când Termocentrala Cuciurgan în scurt timp se oprește sau va refuza să livreze energia electrică pe malul drept al Nistrului. În paralel, Chișinău este obligat treptat să înceapă impozitarea importurilor în Transnistria în conformitate cu legislația Moldovei. Cu achitarea TVA și accizelor în bugetul de stat. De început trebuie cu importul carburanților. Banii încasați vor merge pentru compensațiile locuitorilor Moldovei la achitarea facturilor pentru gaze”, a subliniat fostul deputat.
Slusari a remarcat că „demnitatea națională se măsoară nu în numărul declarațiilor deputaților și miniștrilor pe Facebook și în mass-media, ci în capacitatea să reacționezi promt, curajos și eficient în vederea apărării intereselor naționale!”.
Cristina Gurez







