[ X ]
[ X ]
Important20 Octombrie 2021 14:00

Constatare: În sfârșit, Guvernul a început să comunice cumsecade pe marginea crizei energetice

În sfârșit, Guvernul a început să comunice cumsecade pe marginea crizei energetice. Declarația a fost făcută de analistul politic Dionis Cenușa, care a spus că ieșirea în conferință de presă a Premierului Gavrilița „este probabil una din cele mai bune de până acum”, informează TRIBUNA.

Expertul a precizat că despre acest tip de comunicare el vorbește de la începutul lui septembrie.

„Deci, se poate și, de aceea, trebuie de cerut Guvernului să gestioneze criza energetică cu maximă transparență.

Să vedem rezultatele eforturilor și cât de mult vrea să pună presiuni partea rusă. Dacă Chișinăul găsește soluții, atunci Moscova nu va avea niciun sens să mențină presiunea”, a mai spus Cenușa.

Totodată, politologul a remarcat că, după conferința de presă a Premierului, a ieșit cu un comunicat de presă și Ministrul Popescu. „De aceea, cred că am avut dreptate când am cerut guvernării să învețe să comunice și să asigure transparență. Da, nu este ușor să fii critic când trolii și susținătorii PAS îți sar în cap. Dar anume după mesaje critice, guvernarea își schimbă comportamentul spre bine”, a menționat cercetătorul.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...