[ X ]
Important27 Septembrie 2021 15:30

Președintele CEC, Angelica Caraman s-a întâlnit cu președintele AEP din România, Constantin-Florin Mitulețu-Buică

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman a avut, astăzi, o întrevedere cu președintele Autorității Electorale Permanente (AEP) din România, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, informează TRIBUNA.

Întrevederea a avut loc în cadrul vizitei pe care o realizează, în aceste zile la București, delegația CEC, cu prilejul participării la  Adunarea Generală și la cea de-a 30-a Conferință Anuală a Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO). CEC și AEP sunt membre ale Comitetului Executiv al ACEEEO.

Președinții celor două instituții și-au reafirmat angajamentul de a se sprijini reciproc în vederea consolidării proceselor democratice, dar și de a dezvolta unele proiecte comune în virtutea Acordului de colaborare dintre autorități. 

Reamintim că, Comisia Electorală Centrală și Autoritatea Electorală Permanente din România au încheiat un Acord de colaborare în domeniul electoral în data de 11 noiembrie 2019. Principalele domenii de colaborare convenite de părți vizează, printre altele, perfecționarea legislației privind organizarea și desfășurarea alegerilor și referendumurilor, administrarea și funcționarea sistemelor  informaționale și a sistemelor moderne de evidență a alegătorilor, realizarea de programe și campanii naționale și internaționale în sfera responsabilizării civice și a promovării participării la vot.    

 

Cristina Pendea

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...