Vladimir Voronin, președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), a anunțat că formațiunea va desfășura Congresul extraordinar în acest an, iar el intenționează să plece din fruntea partidului, după 27 de ani, informează TRIBUNA.
Liderul comuniștilor a spus că, Congresul obligatoriu va fi anul acesta, or a fost amânat din 2020.
„Chiar dacă nu știu ce va fi cu această pandemie, va fi și online… dar o să-l desfășurăm neapărat. Deja e mai mult de 1 an de când împuternicirile noastre au expirat. Dar în statuttul partidului e indicat că dacă e vreo criză, poate fi prelungit mandatul, și noi așa și am făcut… Deja am discutat primele întrebări legate de Congres. Delegații îi avem desemnați de multă vreme. Raportul eu îl voi scrie, am mai scris atâtea”, a declarat el, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Fiind întrebat dacă va accepta un nou mandat de președinte al PCRM, Voronin a spus: „Deja trebuie de făcut schimbări. Toată țara face schimbări, dar noi să rămânem în urmă?! Eu cred că voi fi înțeles de partid. Așa termen lung în fruntea partidului nu sunt exemple în istoria partidelor comuniste. Deja e timpul…”
Totodată, liderul comuniștilor a spus că decizia finală va fi luată în partid, dar dispoziția sa e că „deja e timpul”.
„Nu înseamnă că plec din partid și gata. E vorba doar de funcția de președinte. Toată viața mea o să am grijă de Partidul Comuniștilor”, a subliniat politicianul.
Voronin a precizat că plecarea din funcție nu se referă și la funcția de deputat.
Cristina Gurez







