[ X ]
Important2 Septembrie 2021 15:00

Sergiu Sîrbu, despre noile sale activități și atribuțiile de vicepreședinte al Partidului „Șor”

Fostul deputat Sergiu Sîrbu, vicepreședinte al Partidului „Șor”, a revenit la conducerea Centrului pentru Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor Omului și, totodată, are și alte activități, transmite TRIBUNA.

Sîrbu a anunțat, într-o postare pe Facebook, că va continua studiile de doctorat și va face cercetare pe domeniul dreptului constituțional.

De asemenea, a spus că va continua să ajute colegii din Partidul „Șor” și din Parlament cu expertiză juridică, legislativă, electorală etc., fără implicare directă în politică.

„În calitate de expert electoral înregistrat la OSCE/ODIHR, în măsura posibilităților, intenționez să pun în aplicare experiența electorală de circa 18 ani pentru a participa la misiuni de monitorizare a alegerilor în statele membre OSCE. Dacă îmi va reuși va arăta timpul”, spune Sergiu Sîrbu.

Cristina Parfeni

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...