[ X ]
Important18 August 2021 13:01

Deputat: Din păcate, deputații PAS astăzi au demonstrat două lucruri

Elena Bodnarenco, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a declarat, în cadrul briefing de presă, că astăzi urma să aibă loc ședința Comisiei mediu și dezvoltare regională a Parlamentului, însă, din păcate, 6 membri – deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), au ignorat-o, informează TRIBUNA.

„Invitația a fost trimisă de luni și tot atunci a fost trimis și linkul pentru ca deputații, care nu pot fi prezenți, să participe online. Ei au ignorat ședința”, a declarat ea, menționând că deputații PAS ar urma să reia munca în septembrie.

Potrivit comunistei, astăzi urmau să fie examinate proiectele opoziției, 8 inițiative aparținând Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

„Din păcate, deputații PAS astăzi au demonstrat două lucruri:  1. Lipsa de dorință de lucru, chiar dacă Parlamentul nu activează de nicio lună, fiind inaugurat la 23 iulie curent; 2. lipsa de dorință de a coopera cu ceilalți deputați pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor, în pofida discuțiilor despre deschidere spre cooperare”, a menționat Bodnarenco.

 

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...