Istoricul Gheorghe Cojocaru a declarat că, pe fondul istoriei europene de succes a României, istoria eșecului Republicii Moldova se explică, înainte de toate, prin lipsă de busolă, clarviziune și intuiție din partea clasei politice de la Chișinău și prin cramponarea de trecut, informează TRIBUNA.
„În loc să valorifice de la bun început relația fraternă cu România, din cercurile oficiale de la Chișinău adeseori au răsunat injurii și acuzații românofobe, la dosul cărora avuția națională intra cu mai multă ușurință, bucată cu bucată, în buzunarul larg al mai-marilor zilei”, a menționat el, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Potrivit spuselor sale, rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din acest an, coroborate cu datele colaborării în diverse domenii între cele două maluri de Prut ca și cu datele sondajelor de opinie, par să confirme că societatea devine imună la speculațiile românofobe și că statul român și-a adjudecat statutul pe care îl merită pe solul basarabean.
„Trebuie să spunem că, din punct de vedere istoric, România este patria istorică a oamenilor din Republica Moldova, tot așa cum, spre exemplu, a fost Germania occidentală pentru fosta Republică Democratică Germană sau cum Turcia este țara-mamă pentru o altă fostă republică sovietică, Azerbaidjan, astăzi stat independent și suveran. Este un dat istoric, un câmp de gravitație și, totodată, o sursă puternică pentru sprijinirea pe diverse planuri a cooperării cu noua guvernare de la Chișinău și a parcursului său european”, a subliniat Cojocaru.
Cristina Gurez







