[ X ]
[ X ]
Important13 August 2021 17:03

Modificările la Legea cu privire la ANI, votate în prima lectură

Parlamentul a aprobat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, cu votul majorității deputaților, proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și Legii privind declararea averii și a intereselor personale, în lectura întâia, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă.

PROIECTUL a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate și are scopul de a perfecționa cadrul legislativ privind funcționarea ANI și de a preveni conflictele de interese și de incompatibilitate în rândul persoanelor care exercită funcții publice sau de demnitate publică.

Una dintre reglementările legii este perfectarea mecanismului care să permită Autorității Publice de Integritate să solicite conducerii organizației publice sau autorităților responsabile de numirea în funcție a subiectului declarării posibilitatea de suspendare din funcție a persoanelor în privința cărora a fost constatată, în totalitate sau în parte, o avere nejustificată sau în cazul situației în care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor, pe perioada examinării în instanță a actului de constatare.

De asemenea, documentul urmărește modificarea modului în care are loc controlul averii și intereselor personale, astfel încât în procesul efectuării controlului să fie verificate nu doar veniturile dobândite pe parcursul exercitării mandatului sau funcției, raportat la situația averilor deținute, dar să fie examinate și luate în considerare și cheltuielile realizate.

O altă modificare propusă de autorii inițiativei legislative este acordarea dreptului inspectorului de integritate de a solicita efectuarea unor expertize sau evaluări pentru determinarea valorii de piață a bunurilor supuse verificării. Modificarea respectivă va impulsiona subiectul declarării să specifice valoarea reală a bunurilor declarate. Iar în cazul în care inspectorul de integritate are dubii rezonabile privind declararea unui bun sub valoarea reală a acestuia, aceasta va avea posibilitatea să dispună efectuarea unei evaluări.

Este prevăzută crearea Registrului electronic al persoanelor care au fost suspendate din funcție sau le-au fost încetat mandatul, raporturile de muncă sau de serviciu în legătură cu încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale sau al regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor, precum și Registrului electronic al bunurilor confiscate pentru nerespectarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale.

Prevederile proiectului propun ca controlul averii și intereselor personale să se extindă asupra soțului/soției, părinților/socrilor și copiilor persoanei supuse controlului. Dacă persoana supusă controlului se află în concubinaj sau dacă are persoane la întreținere, verificarea se va extinde și asupra averii acestor persoane.

Proiectul de lege mai propune creșterea numărului de membri ai Consiliului de Integritate. Astfel, Parlamentul urmează să desemneze doi membri în Consiliu, în loc de unul. De asemenea, și Președintele Republicii Moldova ar urma să desemneze un membru în Consiliul de Integritate.

Potrivit președintei Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate,  aprobarea acestor norme legislative sunt printre condiționalitățile Uniunii Europene pentru debursarea celei de-a doua tranșe a asistenței financiare pentru țara noastră.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...