Analistul politic Alexei Tulbure e de părere că Republica Moldova, în sfârșit, s-a ales cu un Parlament legitim, primul după 2014, informează TRIBUNA.
În opinia sa, ședința de luni a Parlamentului a fost una normală.
„Atmosfera ședinței din iunie 2019, pătrunsă de dramatism, este puțin probabil că se va mai repeta vreodată”, a declarat el, într-o postare pe Facebook.
Tulbure a calificat și discursul președintelui ca minunat. „Inclusiv prin faptul că cu acest discurs va fi posibil să se verifice rezultatele muncii statului, în special a puterii executive”, a precizat liderul de opinie.
Analistul a remarcat, în contextul constituirii noului Parlament: „În cele din urmă, am obținut un Parlament legitim. Primul din 2014. Alegerile anterioare (2014 și 2019) nu au fost libere și corecte.”
Cristina Gurez







