Președintele Partidului Democrat din Moldova(PDM), Pavel Filip a declarat că încă nu s-a gândit cu se va ocupa în următorii patru ani. Potrivit lui, PDM mai are de făcut niște aranjamente după aceste alegeri parlamentare anticipate, informează TRIBUNA.
Totodată, el a comunicat că a doua zi după alegeri a convocat Biroul executiv lărgit și a propus membrilor echipei să demisioneze din funcția de președinte al PDM.
„După această propunere a mea s-au pornit foarte multe discuții și practic 100% dintre toți cei care au participat la această ședință au spus că nu merge așa, pentru că ei se vor simți pentru a doua oară abandonați. Eu chiar anunțasem și o conferință de presă unde urma să spun acest lucru, dar, după discuția pe care am avut-o împreună cu colegii din partid, am anulat această conferință de presă”, a declarat Pavel Filip, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Democratul a spus că nu se ține de fotoliul de președinte de partid și-n același timp, acum nu se va face coadă la funcția de președinte a Partidului Democrat.
„În luna august noi vom avea o pauză. În acest răstimp vom face o evaluare. Avem înțelegere cu o companie care face evaluări politice – să înțelegem ce s-a întâmplat și să elaborăm niște scenarii pe care ar trebui în continuare să meargă PDM. Cred că la mijlocul lunii septembrie deja ne vom întruni la nivelul Consiliului Politic Național pentru a lua o decizie referitor la cum se mișcă partidul în continuare”, a precizat liderul PDM.
De asemenea, Filip a menționat că se aștepta la alt rezultat în alegerile parlamentare anticipate.
„Așa cum au muncit colegii mei din Partidul Democrat în această campanie electorală cred că nu au muncit nici într-o altă campanie electorală. S-a lucrat foarte mult. Atmosfera de la întâlnirile cu oamenii era una pozitivă. Eu mizam că PDM va trece pragul electoral, practic eram sigur de acest lucru. Dar iată că acest lucru de fapt nu s-a întâmplat”, a conchis Pavel Filip.
Cristina Jicol







