[ X ]
[ X ]
Important22 Iulie 2021 17:00

Declarație la plecarea din Parlament: Chiar dacă am avut două mandate și jumătate de deputat nu am găsit răspuns la întrebarea: cum…  

Maria Ciobanu a fost deputat pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), începând cu 2010, dar și deputat al Platformei Demnitate și Adevăr, începând cu 2019, și după 10 ani în Parlament a mărturisit că așa și a aflat răspuns la întrebarea „Cum poți deveni milionar în Republica Moldova, fiind angajat într-o instituție de stat?”, informează TRIBUNA.

„Nu cred că voi scrie cândva memorii, dar s-ar cuveni. Chiar dacă am avut două mandate și jumătate de deputat nu am găsit răspuns la întrebarea: cum poți deveni milionar în Republica Moldova, fiind angajat într-o instituție de stat? Excepție fac doar acei cu salarii nesimțite, vorba colegului meu de fracțiune parlamentară Vasile Nastase”, a menționat ea, într-o postare pe Facebook.

Ciobanu a spus că nu a mers la saloane de frumusețe, nu a fost niciodată în vacanțe peste hotare, dar nici chiar în Republica Moldova nu aruncă banii la întâmplare, dar așa și nu a putut să facă decât niște economii nesemnificative.

„Pentru mine nu contează culoarea politică atunci când văd cum deputați tinerei și mai puțin tinerei au devenit milionari și multimilionari. Nu cred în bunele lor intenții, nu îi văd capabili să schimbe în bine și viața celor mulți. Bogatul de când e lumea și pământul doar la turta lui trage. Să dea Domnul să n-am dreptate. Să avem altă generație de bogătani deputați, care se vor gândi și la cei săraci lipiți pământului…”, a conchis deputatul în Parlamentul de legislature a X-a.

 

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...