[ X ]
Important15 Iulie 2021 12:31

Expert: Treptat, în câteva cicluri electorale, va trebui să renunțăm la votarea peste hotare prin intermediul deschiderii secției de votare

„Alegerile parlamentare anticipate: votarea în străinătate” – a fost tema conferinței organizată de Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte și Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”, informează TRIBUNA.

Igor Boțan, director executiv ADEPT, a spus că, în comparație cu scrutinul prezidențial din 2020, au fost deschise 11 secții suplimentare, inclusiv în unele localități unde au fost epuizate buletinele de vot în turul doi.

Totodată, s-a micșorat numărul de secții în România (Oradea) și Grecia (Atena) și au fost reamplasate secțiile de votare din Rusia, acestea fiind concentrate în jurul Moscovei.

Potrivit rezultatelor preliminare, în străinătate, PAS a obținut 86,23%, pe locul doi s-a situat Blocul electoral „Renato Usatîi” – 2,78%, urmat de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – cu 2,47%.

„Din rezultatele pe țări, o concluzie este că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a obținut victorie doar în Federația Rusă”, a evidențiat Boțan.

Totodată, directorul executiv al ADEPT a spus: „Campioni la participare sunt cetățenii noștri din Italia – „au participat 66 293 de cetățeni. Urmează Germania – 25 960 cetățeni, Franța – 22 999, Marea Britanie – 23 926”.

„Există destul timp până la următoarele alegeri și destulă informație pentru a se interveni la situația cu privire la votul peste hotare, ca acesta să fie reglementat. Cred că, în prim plan, va ieși votarea electronică, dar trebuie să înțelegem că după introducerea, eventual, a votării electronice, votarea tradițională va trebui o perioadă să rămână – în paralel cu cea electronică. Treptat, în câteva cicluri electorale, va trebui să renunțăm la votarea peste hotare prin intermediul deschiderii secției de votare”, a comunicat Boțan.

De menționat că, pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost constituite 150 secții de votare în 36 de țări.

 

Mihaela Conovali

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...