[ X ]
Important15 Iulie 2021 10:09

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a luat o decizie cu privire la următoarele alegeri

Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, ieri, s-a întrunit într-o ședință, în cadrul căruia s-a decis ca Blocul Comuniștilor și Socialiștilor să participle la următoarele alegeri, informează TRIBUNA.

Pe o rețea socială, șefia socialiștilor, Igor Dodon a declarat că , împreună cu Zinaida Greceanîi, președintele Parlamentului, deputați, președinți de raioane, consilieri raionali și locali, reprezentanți ai staffurilor regionale, a discutat și despre rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.

„Le-am mulțumit celor care au muncit în campania electorală. Am făcut un larg schimb de opinii unde am menționat unele neajunsuri precum și multe aspecte pozitive”, a adăugat Dodon.

Prin urmare, șefia socialiștilor spune că s-a decis ca Blocul Comuniștilor și Socialiștilor să participe la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, care vor avea loc în această toamnă.

 

Mihaela Conovali

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...