Partidul „Congresul Civic”, partid înscris în cursa pentru Parlament, este unica forță politică care rămâne ferm pe poziția de a include în noua Constituție caracterul social al statului. Despre aceasta menționează conducerea partidului, informează TRIBUNA.
Cei de la „Congresul Civic” au mai spus că, Constituția nu doar va fi discutată cu cetățenii, dar și adoptată în cadrul unui referendum național.
„Noua Constituție – este documentul care, pe lângă drepturile și libertățile cunoscute, trebuie să ofere o înțelegere clară a sensului existenței statalității moldovenești”, se spune în programul electoral al formațiunii, precizându-se că:
„Orientarea de bază a modificărilor constituționale în domeniul politicii sociale vor fi:
-Recunoașterea asigurării supremației echității sociale și supremației dreptului în calitate de două principii nedespărțite pentru dezvoltarea socială, scopul existenței și dezvoltării statalității moldovenești;
-Pacea socială, democrația, demnitatea umană, drepturile și libertățile omului, dezvoltarea liberă a personalității și pluralismul politic nu pot fi separate de accesul egal asigurat de stat al tuturor cetățenilor la realizarea socială, profesională, economică, culturală și înalta calitate a vieții;
-Stabilirea domeniului sănătății, educației, inovațiilor și securității ecologice a drept scopuri strategice permanente garantate de Constituție și investirii de stat permanente și în creștere;
-Stabilirea faptului că Venitul Echitabil de Bază este instrumentul permanent al echității sociale în Republica Moldova;
-Stabilirea faptului că prețul pentru toate serviciile comunale nu poate depăși mărimea minimului social-acceptat.”
Cristina Gurez







