TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 30 iunie 2020.
Conferinţa lui Nicolae Ciubuc
Deputatul Partidului Democrat din Moldova, Nicolae Ciubuc, în cadrul unei conferințe de presă, a oferit detalii privind ședința coaliției de guvernare, care a avut loc cu o zi mai devreme.
Ștefan Gațcan a părăsit PSRM
Deputatul Ștefan Gațcan și-a anunțat retragerea din rândurile fracțiunii parlamentare ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și alăturarea sa la grupul „Pro Moldova”.
Conferinţa lui Ștefan Gațcan
Fostul deputat socialist, Ștefan Gațcan, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit despre unele intimidări din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.
Protestul socialiştilor
Mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PSRM au organizat un protest la sediul clinicii deputatului Ştefan Gaţcan, care părăsise în acea zi PSRM, cerându-i să-şi depună mandatul.
Întâlnirea lui Andrei Năstase cu Nelu Tătaru
Președintele Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase a avut o întâlnire cu Nelu Tătaru, ministrul Sănătății din România. Unul dintre subiectele discutate a fost și echivalarea diplomelor și recunoașterea dreptului de practică a medicilor basarabeni în România.
Solicitarea Platformei DA
Platforma Demnitate și Adevăr a solicitat Biroului Permanent al Legislativului includerea pe ordinea de zi a audierii Procurorului General în plenul Parlamentului pe subiectul dosarelor de rezonanță pornite un an mai devreme.
Şedinţă la PDM
Deputații fracțiunii Partidului Democrat din Moldova au desfășurat o ședință cu participarea miniștrilor delegați de PDM în Guvern. Deputații democrați și miniștrii au stabilit prioritățile pentru perioada imediat următoare.
Anunţul Platformei DA
Platforma Demnitate și Adevăr a anunţat că va susține o moțiune simplă depusă pe numele ministrei Sănătății și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
Vizita Preşedintelui
Președintele Republicii Moldova şi-a continuat vizitele de lucru în raioanele țării – Igor Dodon a mers în raioanele Soroca și Florești, unde s-a văzut cu autorităţile locale, a discutat cu reprezentanţii businessului, cu veteranii, cu participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobâl și alții.
Discuţia lui Andrei Năstase cu Virgil Popescu
Președintele Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase a avut o întrevedere cu Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a României.
Denunţul lui Corneliu Furculiță
Șeful fracțiunii socialiștilor în Parlamentul Republicii Moldova, Corneliu Furculiță a depus la Procuratură un denunț, în care a informat despre coruperea deputatului Ștefan Gațcan.
Şedința Comisiei pentru decernarea Premiului Național
Premierul Ion Chicu a prezidat ședința online a Comisiei pentru decernarea Premiului Național. Au fost discutate condițiile de organizare ale concursului, procesul de selectare al candidaților și modul de desfășurare a Galei laureaților.
Sursa: Almanah Politic-2020







