[ X ]
[ X ]
Important29 Iunie 2021 12:13

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor își asumă responsabilitatea de a opri creșterea prețurilor și de a readuce țara pe făgașul normalității

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor vine în apărarea populației Republicii Moldova afectată dur de scumpirile în lanț din ultima jumătate de an care au fost provocate de către președintele Maia Sandu. Totodată, Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor își asumă responsabilitatea de a opri creșterea prețurilor și de a readuce țara pe făgașul normalității, informează TRIBUNA.

Deputatul PSRM, președintele Comisiei economie, buget și finanțe Petru Burduja, candidat la funcția de deputat pe lista Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a declarat, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că de rând cu pandemia și seceta din anul trecut, explozia prețurilor din acest an este o lovitură foarte dureroasă pentru moldoveni.

„În decembrie anul trecut a început maratonul scumpirilor carburanților. În jumătate de an, benzina și motorina s-au scumpit de zece ori. Acum șoferii plătesc pentru 1 litru de benzină cu peste 5 lei mai mult decât în noiembrie 2020. Pentru 1 litru de motorină, aproape cu 5 lei mai mult. Potrivit Biroului Național de Statistică, în luna mai 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, produsele alimentare s-au scumpit cu 5%, iar la mărfurile nealimentare, cu 4,7%. La unele produse alimentare de strictă necesitate, cum ar fi uleiul, prețul a crescut cu aproape 30 la sută. Scumpirile produselor alimentare continuă, în pofida faptului că acest an în Moldova este unul prielnic pentru agricultură, iar pe piață sunt deja multe legume din roada acestui an, a menționat Petru Burduja. S-au scumpit esențial medicamentele, la unele din ele prețul s-a dublat. În sezonul reparațiilor și construcțiilor, au crescut, în mod șocant, și prețurile la materialele de construcție. La unele materiale, în special cele din lemn și fier, prețul este de trei ori mai mare decât anul trecut și continuă să crească săptămânal”, a declarat politicianul, adăugând că „nu există nicio familie, niciun cetățean în Moldova care să nu fie afectat de scumpirile din ultima jumătate de an”.

Burduja a amintit că majoritatea scumpirilor au venit după schimbarea președintelui țării și aruncarea țării într-un haos politic.

„Maia Sandu a făcut-o doar  pentru a-și satisface orgoliul, din cauza egoismului propriu. Doar pentru a câștiga câteva mandate de deputat în plus în parlament”, a atras atenția deputatul.

De asemenea, deputatul s-a arătat îngrijorat că țara este fără Guvern, instituțiile publice de stat sunt amorfe și neputincioase de a stabiliza situația, pentru că sunt în așteptarea rezultatelor alegerilor.

„În condițiile în care avem un președinte de țară care spune că nu răspunde de nimic, inclusiv de prețuri, când avem un Guvern în demisie din luna decembrie, când avem un Parlament nefuncțional pentru că a fost dizolvat, în țară avem un haos și o situație ideală pentru speculanți, care au început să scumpească totul”, a explicat socialistul.

Potrivit lui, modul în care se formează prețurile trebuie supravegheat foarte strict de stat, pentru a evita ca cineva să se îmbogățească și mai mult din contul sărăcirii majorității populației. „În acest sens, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor își asumă responsabilitatea să  pună capăt dezmățului și haosului din țară, or, oamenii au nevoie  de stabilitate, ordine, siguranță și încredere în ziua de mâine. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor spune NU scumpirilor. Noi spunem NU sărăcirii populației!”, a conchis deputatul.

 

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...