Platforma DA e spaima judecătorilor executanți de comenzi politice! Declarația a fost făcută de Andrei Năstase, liderul formațiunii, după ce, ieri, Curtea de Apel Chișinău, în urma examinării cererilor de abținere ale Angelei Bostan și Veronicăi Negru, potrivit politicianului -„aceste două judecătoare ce execută comenzi politice au fost înlăturate de la examinarea cauzei secțiilor de votare constituite pentru cetățenii RM în Transnistria”, informează TRIBUNA.
Năstase a reamintit că, aceste două judecătoare, Angela Bostan și Veronica Negru declaraseră inițial contestația noastră, a Platformei DA, ca fiind inadmisibilă. „Iar acest fapt a stat și la baza recuzărilor noastre legale”, a precizat politicianul.
Liderul Platformei DA a spus că ei nu au promis și nu vor promite că se va putea face toată curățenia peste noapte şi în tot sistemul corupt din justiția țării noastre. „Însă ceea ce ne asumăm noi, să continuăm ceea ce am început de ani de zile, încă în stradă, să facem ordine în acest sistem care toarnă otravă corupției în tot organismul Republicii Moldova, iată că începe să se împlinească atunci când există perseverență și gând bun”, a conchis Năstase.
Cristina Gurez







