[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important11 Iunie 2021 06:30

Jurnalist: A fost dat startul promisiunilor electorale. Înțeleg - concurenții electorali nu poartă responsabilitate pentru declarațiile făcute în campanie

„A fost dat startul promisiunilor electorale. Inclusiv cele referitoare la  majorarea a pensiilor și a salariilor. Felicitări celor care cred în aceste promisiuni. Aveți dreptul. Dar, cum puteți crede că salariul va ajunge la 15 mii de lei în momentul în care, după pandemie, economia moldovenească, care este sublimă, a fost pusă pe brânci și nu vedem nici o tendință de crestere economică” – a declarat jurnalistul Victor Nichituș, informează TRIBUNA.

El a spus că înțelege faptul că, „concurenții electorali nu poartă responsabilitate pentru declarațiile făcute în campanie electorală. Deci cea mai gogonată minciună poate aduce un vot în plus. Ori în minus.”

„Concurenții electorali, chiar dacă au cele mai bune intenții, nu pot fi considerați serioși dacă fac promisiuni deșarte. Pensiile și salariile nu pot fi majorate fără asigurarea unor surse de venit suplimentare la bugetul statului moldovean. Cei care fac astfel de promisiuni – mint. Un politician care minte în campania electorală va minți și în momentul în care se va afla la pârghiile puterii. Minciuna reprezintă și difuzarea în spațiul public a tot felul de dezinformări referitoare la cota de popularitate a unor partide. Casele serioase de cercetări sociologice încă nu au prezentat nici o cercetare în acest sens. În Republica Moldova există doar o singură casă de sondaje serioasă. O știți”, a mai spus el, într-un comentariu pe Facebook.
Nichituș a subliniat că începe să fie vesel. „Facem unirea pe cont propriu. Cine pleacă ultimul să lase lumina aprinsă – ca să nu calce alții peste el…”, a conchis jurnalistul.
Cristina Gurez
Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...