TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 9 iunie 2020.
Întrevederea Preşedintelui cu Ambasadorul SUA
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în RM, Dereсk J. Hogan.
Decizia CEC privind alegerile în două localităţi
Comisia Electorală Centrală a stabilit, în cadrul ședinței sale, desfășurarea, pe 6 septembrie 2020, a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în comuna Târnova, raionul Dondușeni, și în satul Nucăreni, raionul Telenești.
Proiectul Partidului „Şor”
Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „Șor” au elaborat și prezentat un proiect de lege prin care propuneau anularea restricțiilor în privința unor emisiuni de la posturile rusești de televiziune.
Şedinţa Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru
Premierul Ion Chicu a participat la ședința plenară a Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru. Ședința s-a desfășurat online.
Decizia lui Angel Agache
Deputatul Angel Agache a anunţat că a decis să părăsească Partidul Democrat şi să se alăture Grupului parlamentar „Pro Moldova”.
Solicitarea Cristinei Lesnic
În cadrul unei conferințe de presă, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic a solicitat Tiraspolului să vină la masa de negocieri pe subiectul sănătății, pentru a fi găsite soluții de combatere și prevenire a COVID-19 și respectarea drepturilor omului.
Detalii oferite de PG
La aproximativ patru luni de la inițierea, de către Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a procesului de evaluare a celor 38 de dosare penale, prezumat instrumentate pe motive politice, Procuratura Generală a venit cu un prim bilanț al acestor acțiuni.
Şedinţa conducerii de vârf a RM
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-ministrul Ion Chicu au participat la ședința săptămânală a conducerii de vârf a RM.
Şedinţa prezidată de Premier
Premierul Ion Chicu a convocat o ședință pentru a examina situația în agricultură, în contextul secetei hidrologice înregistrate în ultimii ani.
Valentin Beniuc – primit de Preşedinte
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Valentin Beniuc, rector al Institutului de Relații Internaționale din Moldova, doctor în ştiinţe istorice, doctor habilitat în ştiinţe politice, profesor universitar.
Sursa: Almanah Politic-2020







