[ X ]
Important8 Iunie 2021 17:00

Emoții mari pentru Igor Dodon

Igor Dodon, liderul socialiștilor, recunoaște că are emoții mari în această perioadă – fiul său cel mare, Vlad, susține examenele de bacalaureat, informează TRIBUNA.

Având în vedere că astăzi a fost primul examen, Dodon a scris, pe o rețea de socializare:

„Emoții mari pentru acești copii, care trebuie să demonstreze că au însușit foarte bine materia în cei 12 ani de liceu. Emoțiile sunt cel puțin la fel de mari și la părinții elevilor, care susțin bacalaureatul, unul dintre cele mai importante examene din viață.

Când scriu aceste rânduri, simt și vă împărtășesc aceste emoții, pentru că acest an este unul deosebit și pentru familia noastră. Vlad, băiatul cel mai mare, este absolvent de liceu și în aceste clipe este concentrat pe sarcina de la BAC. Am încredere în capacitatea lui Vlad că va susține reușit toate examenele de bacalaureat, deoarece știu câtă muncă de pregătire au fost în cei 12 ani de școală, inclusiv ultimul an de liceu. Acest an de învățământ a fost probabil unul dintre cei mai complicați pentru toți elevii din țară. Din cauza pandemiei, lecțiile au fost în mare parte online.”

Liderul PSRM și-a exprimat speranța că toți cei aproape 17 mii de absolvenți de bacalaureat din anul curent vor reuși să promoveze examenele și vor obține rezultate cât mai frumoase.

„Le urez tuturor absolvenților succes și voi ține pumnii pentru toți voi! Iar părinților le doresc putere și să aibă parte de bucurie de la rezultatele copiilor!”, a menționat Dodon.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...