Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova(PSRM), Igor Dodon a vorbit despre campania electorală și a declarat că, de săptămâna viitoare, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va avea minimum câte 1500 de întrevederi săptămânal, informează TRIBUNA.
„Campania electorală încă nu se simte. Marea majoritate a cetățenilor abia încep să se încălzească. Noi suntem deja de o săptămână și ceva în campanie, avem sute de întrevederi. În timpul cel mai apropiat va urma activizarea tuturor concurenților electorali”, a declarat Dodon, în cadrul emisiunii sale live „Igor Dodon Președintele răspunde”.
Socialistul a mai spus că nu crede în sondaje, dar urmărește tendințele acestora. „Tendințele pe care le vedem în sondajele interne, cât și unele care se fac publice, după crearea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor – suntem în creștere. Iar partidul de bază, oponentul nostru – PAS, este în scădere. Eu cred că marea luptă se va da între aceste partide, cu toate că sunt și alte partide mai mici care vor avea șanse să rupă din electoratul de dreapta și de stânga”, a precizat liderul PSRM.
Totodată, Igor Dodon a menționat că nu vrea să facă pronosticuri, dar Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va lupta pentru a obține majoritate parlamentară și a forma un Guvern de sine-stătător și crede că, după 10 zile în care a desfășurat întâlniri cu cetățenii, Blocul are șanse reale de a obține acest rezultat.
Cristina Jicol







