[ X ]
Important3 Iunie 2021 15:51

Reacția ANI

Ca urmare a declarațiilor publice făcute de către deputații Iurie Reniță și Octavian Țîcu, pe marginea dosarului Bahamas, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) vine cu unele precizări, informează TRIBUNA.

„ANI are în derulare proceduri de control a averii pe numele a 7 deputați, care figurează în dosarul Bahamas și au fost inițiate în baza sesizărilor depuse de către domnii Reniță și Țîcu, fapt despre care au fost informați în mod oficial”, susțin reprezentanții Autorității.

În acest context, ANI informează opinia publică că procedurile de control a averii comparativ cu alte investigații tangențiale activității Autorității, necesită acțiuni ample pentru acumularea unui probatoriu consistent și legal, în baza căruia inspectorii de integritate își pot pronunța deciziile bine argumentate.

„Autoritatea Națională de Integritate, în limitele competențelor sale legale, întreprinde toate măsurile și acțiunile necesare în vederea realizării misiunii sale în mod obiectiv și corect. Ca de fiecare dată, după finalizarea acestor proceduri de control, vom informa cetățenii despre rezultatele și constatările sale la acest subiect”, se arată în declarația Autorității.

De menționat că, astăzi, deputații Octavian Țîcu și Iurie Reniță au solicitat ANI și Procuraturii Generale să informeze detaliat privind stadiul dosarului „Bahamas” și persoanele concrete implicate în schema de spălare de bani. Parlamentarii au menționat că au făcut demersuri către toate instituțiile pentru a clarifica situația cu acest dosar, dar așa și nu există finalitate.

 

Mihaela Conovali  

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...