[ X ]
[ X ]
Important1 Iunie 2021 17:00

Șeful statului: Voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a schimba spre bine viața tuturor cetățenilor

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, declară că a petrecut ziua de astăzi la nordul țării, în orașul Edineț, informează TRIBUNA.

Potrivit șefului statului, au avut loc întâlniri și schimburi de opinii cu primarii, directori de școli, reprezentanții autorităților locale, medicii și antreprenorii din raion.

„Interlocutorii mi-au relatat despre mersul campaniei de vaccinare, situația curentă din sănătate și educație, problemele localităților din Edineț. Am discutat cu primarii despre proiectele de dezvoltare realizate la Edineț și despre importanța sprijinirii echitabile a proiectelor de dezvoltare locală, inclusiv celor cu finanțare europeană”, notează Sandu, pe Facebook.

Cu antreprenorii, comunică Sandu, a vorbit despre restabilirea și extinderea piețelor de desfacere pentru producția lor și despre necesitatea diversificării economiei locale.

„Moldova are nevoie de investiții majore de calitate ce vor veni în țară doar dacă vom avea o justiție de încredere. Le-am povestit oamenilor cu care am discutat la Edineț despre planul de recuperare economică la care lucrăm în prezent. Țara noastră are nevoie de soluții concrete pentru a depăși criza, dar și de măsuri serioase pentru a începe un proces de dezvoltare și modernizare”, mai spune șeful statului.

„La Edineț m-a întâmpinat și un grup care a protestat împotriva sosirii mele în raion”, comunică Maia Sandu.

În acest fel, șeful statului a spus că protestul este un drept constituțional, pe care îl respectă. „În calitate de Președinte, voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a schimba spre bine viața tuturor cetățenilor – inclusiv a celor care au alte viziuni sau preferințe politice decât mine”, a conchis Președintele.

Mihaela Conovali

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...