Andrei Năstase, președintele Platformei Demnitate și Adevăr (DA), pledează pentru unitatea pe dreapta în alegeri și spune că e timpul pentru eforturi astfel încât în următorul Parlament să fie o majoritatea pro-europeană clară, informează TRIBUNA.
„Poziția Platformei DA este transparentă, este cunoscută de toți: unitatea este chezășia succesului! Așa a fost și cu Blocul ACUM…”, a declarat Năstase, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Totodată, liderul Platformei DA a subliniat că trebuie unite eforturile pentru ca în viitorul Parlament să fie suficiente mandate pentru o majoritate pro-europeană.
„E timpul să facem cu toții un efort astfel ca în următorul Parlament, Platforma DA să fie cu un număr cât se poate de mare de deputați, PAS să fie cu un număr mare de deputați, unioniștii să se regăsească separat nu mi-aș dori… Haideți să facem o partidă pro-europeană mare – ca să nu ne mai sperie nicio cununie, nicio cumătrie politică”, a spus politicianul.
Andrei Năstase a îndemnat și simpatizanții Platformei DA să se alăture și să susțină partidul în campanie. „Haideți să facem o figură foarte bună în viitorul Parlament”, a adăugat el.
Cristina Gurez







