Un bloc al stângii (stânga-centristă) și a forțelor patriotice, cu siguranță, e necesar, deoarece pe eșichierul de stânga-centru acum sunt mai mult de 9 partide. De această părere este ex-vicepremierul Victor Stepaniuc, președintele Partidul Popular Socialist din Moldova (PPS), informează TRIBUNA.
„La vremea lor, PCRM și PSRM, ca partide de guvernare, nu doreau niciun fel de blocuri și parteneri. Și aceasta a fost evident o manifestare a aroganței și a miopiei. Un astfel de bloc, un astfel de aliat, trebuia susținut și prețuit chiar și în tăcere. Acum vremurile nu sunt simple. Dar unii lideri ai forțelor de centru-stânga continuă să gândească după formula „e al meu – nu e al meu”, adică din punct de vedere al confortului personal și al perspectivelor personale”, a declarat Stepaniuc, într-o postare pe Facebook.
Președintele de partid a subliniat că „un bloc de stânga e necesar, dar nu pentru PSRM, ci pentru țară”.
„Un bloc de stânga e necesar, ca o alternativă PSRM, ca posibil aliat pe flancul stâng. Evident, un bloc de stânga-patriotic trebuie creat aparte de PSRM. PSRM va trece, dar orice bloc condus de acesta nu va da un rezultat suficient, mobilizare suficientă a electoratului, astfel încât să aducă beneficii țării”, a conchis ex-vicepremierul.
Cristina Gurez







