[ X ]
Breaking news16 Aprilie 2021 06:30

Declarație: Temerea mea este că și după decizia Curții Constituționale lupta celor doi „titani” va continua

„Temerea mea este că și după decizia Curții Constituționale lupta celor doi „titani” va continua. Vor continua încă să se tragă de păr încercând să arate cine e mai tare. Iar în tot acest timp oamenii vor fi simpli spectatori. Spectatori flămânzi și cu multe probleme adunate” – declarațiile au fost făcute de deputatul Platformei DA, Liviu Vovc, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, Platforma DA a susținut ideea alegerilor anticipate, dar într-un mod bine calculat, astfel ca să nu fie afectați cetățenii de crizele cu care ne confruntăm și desigur să avem parte de organizarea unor alegeri libere și corecte.

„Avem însă ce avem. Dacă unii au ales calea aceasta, să își asume și crizele care au loc dar și guvernul pe care l-au lasă să le gestioneze.
Iar oamenii să ne judece pe toți în cabina de vot”, a conchis Vovc.
Cristina Gurez

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...