[ X ]
[ X ]
Important13 Aprilie 2021 13:27

Șeful statului: Visul nostru este să creăm sate și orașe europene aici, în Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia deschiderii Reuniunii anuale a Adunării Generale a NALAS, a declarat că este onorată să participe la deschiderea Reuniunii, întrucât Moldova preia, pentru prima dată, președinția NALAS, informează TRIBUNA.

„Am toată încrederea că deținerea președinției de Congresul Autorităților Locale din Moldova va aduce plus valoare întregii rețele de autorități locale și regionale din Europa de Sud-Est și va contribui, totodată, la consolidarea comunităților și a administrației publice locale din țara noastră”, a declarat Sandu.

„Scopul nostru comun este să construim comunități puternice și prospere, unde oamenii au oportunități de angajare, acces la apă, canalizare, servicii de sănătate și educație. Din țara noastră pleacă prea mulți cetățeni în căutarea unei vieți mai bune. Ne dorim ca oamenii să rămână în țară, iar cei care au plecat să se întoarcă. Știm că pentru a atinge un asemenea obiectiv trebuie să construim Europa acasă. Visul nostru este să creăm sate și orașe europene aici, în Moldova, și mi-am asumat un angajament ferm în campania electorală să sprijin administrația publică locală în îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat șeful statului.

La fel, Sandu declară că în Moldova cetățenii au mare încredere în autoritățile lor locale – primăriile se află pe locul 2 în topul încrederii în instituții. „Să fii strâns conectat la problemele oamenilor din comunitate, să fii prezent în viața lor de zi cu zi constituie un mare avantaj pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor, dar și o mare responsabilitate. Primarii care muncesc în serviciul celor pe care îi reprezintă au nevoie de tot sprijinul nostru”, a mai spus Maia Sandu.

„Cred cu tărie că o administrație publică locală independentă și puternică este un pilon important al democrației. În acest sens, voi continua să sprijin independența APL și să muncesc pentru construirea unei justiții și a unei procuraturi independente și responsabile. Vom continua eforturile noastre de a asigura descentralizarea și de a crește independența financiară a autorităților locale. Azi Moldova se confruntă cu provocări semnificative. Pe lângă necesitatea de a depăși criza pandemică, avem nevoie de reforma justiției și stoparea corupției. Trebuie să asigurăm oportunități economice și standarde de viață mai bune. Autoritățile centrale pot face acest lucru doar dacă lucrează alături de autoritățile publice locale și le oferă tot sprijinul necesar”, a adăugat Maia Sandu.

Acum câteva săptămâni, Sandu declară că Președinția și CALM au semnat un Acord de cooperare. „De asemenea, susținem semnarea Foii de parcurs cu privire la implementarea recomandărilor Comitetului Regiunilor. Proiectul de document a fost elaborat cu sprijinul deplin al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Adoptarea și implementarea documentului trebuie făcute imediat ce vom avea un guvern funcțional sprijinit de o majoritate responsabilă în parlament. Încurajez reprezentanții APL din toate țările din regiune să continue să-și facă bine munca, să dezvolte parteneriate, să se sprijine reciproc și să împărtășească bunele practice”, a conchis Maia Sandu.

 

Mihaela Conovali

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...