[ X ]
[ X ]
Important11 Aprilie 2021 14:00

Omul săptămânii: Vitalie Zaharia – director general al Î.S. „Poșta Moldovei”

Omul acestei săptămâni este directorul general interimar al Î.S. „Poșta Moldovei”, Vitalie Zaharia, având în vedere că, la 8 aprilie curent, Serviciul Vamal a conferit „Poștei Moldovei” statutul de Agent Economic Autorizat (AEO), aceasta devenind prima întreprindere de stat căreia i se atribuie un atare statut.

Vitalie Zaharia a menționat că statutul acesta îi permite „Poștei Moldovei” să devină un partener de încredere al autorităților vamale.

„Această certificare vamală a fost dobândită doar de 5 operatori poștali din: România, Ungaria, Olanda, Cehia și Slovenia. Statutul AEO îi permite Poștei Moldovei să devină „partener de încredere” al autorității vamale întrucât acesta prezumă anumite condiții funcționale și capacități operaționale, Poșta Moldovei va beneficia de un șir de facilități, care se vor răsfrânge cu siguranță și asupra clienților comerțului electronic și anume se vor simplifica procedurile vamale; se vor reduce controalele fizice și documentare; se va planifica și optimiza mai bine transportul și logistica; se va efectua schimbul electronic de date și informații; se vor reduce costurile și se va diminua timpul de prelucrare, vămuire și expediere a trimiterilor”, a spus Vitalie Zaharia.

E de menționat că, pentru a obține această certificare, întreprinderea a trecut printr-un amplu și complex proces de verificare, adaptare și ajustare la standardele internaționale și reglementările vamale. Statutul AEO este o marcă de calitate recunoscută în toate statele membre ale Uniunii Europene și în unele țări terțe (China, Japonia, Norvegia, SUA), care au parteneriatele încheiate cu UE și se caracterizează prin credibilitate, siguranță și încredere.

Totodată, în cadrul aceluiași eveniment, „Poșta Moldovei” și Serviciul Vamal au semnat un Memorandum de înțelegere privind impulsionarea procesului de digitalizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic prin alinierea la standardele internaționale. „Sperăm foarte mult că parteneriatul acesta – bazat pe respectarea principiilor de transparentă, corectitudine și responsabilitate – să genereze și alte realizări și proiecte comune de anvergură de care să beneficieze toți cetățenii din țara noastră”, a spus Vitalie Zaharia.

TRIBUNA precizează: Vitalie Zaharia a fost desemnat în funcția de director general interimar al Î.S. „Poșta Moldovei”, prin ordinul Agenției Proprietății Publice, fondatorul întreprinderii, la 10 decembrie 2019. El are experiență vastă în domeniul atragerii investițiilor în Republica Moldova, promovării imaginii țării și diplomației economice.

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...