[ X ]
[ X ]
Important7 Aprilie 2021 13:00

Partid, în proces de constituire: Vrem să oferim un model de construcție partinică bazat pe principii de democrație internă

Ex-Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu a declarat că planifică să desfășoare Congresul de constituire al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) până la sfârșitul lunii aprilie curent, informează TRIBUNA.

„Până atunci este un exercițiu care se numește colectarea semnăturilor. Trebuie să ai cel puțin o mie de membri ai formațiunii înainte de a convoca Congresul și de a depune actele la Agenția Servicii Publice. Actualmente avem colectate deja aceste o mie de semnături, dar continuăm convingerea cetățenilor în speranța că vor împărtăși cu noi valorile, obiectivele pe care le-am declarat. Doar după ce ai lista respectivă completată – convoci Congresul”,  a declarat Ion Chicu, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Politicianul a mai spus că nu știe cine urmează să fie președintele formațiunii.

„Este o procedură, vor fi alegeri democratice în interiorul echipei. Vreau să menționez că, noi ca obiectiv ne stabilim nu doar de a juca un rol important sau mai puțin semnificativ în viața politică a țării, dar și de a oferi un model de construcție partinică de funcționare a unei formațiuni politice, bazat pe principii de democrație internă. De aceea, cine va fi președinte, cine va fi secretar general sau alți funcționari din partid vor decide colegii”, a precizat Chicu.

Totodată, el a menționat că va candida la șefia formațiunii, dacă va fi înaintat.

 

Cristina Jicol

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...