Partidul Verde Ecologist (PVE) solicită numirea unui Guvern de conciliere națională de tranziție, dizolvarea Parlamentului și organizarea cât mai rapidă a alegerilor anticipate, transmite TRIBUNA.
Potrivit Declarației sale politice, PVE condamnă jocurile egoiste și antipopulare a partidelor parlamentare și consideră că deciziile luate în ultima perioadă de Parlament și de către Guvernul în exercițiu sunt în favoarea grupărilor politice oligarhice și criminale fără a ține cont de interesele naționale și a cetățenilor de rând. „În timp ce în majoritatea țărilor lumii se atestă o îmbunătățire a stării pandemice, iar procesul de vaccinare se amplifică, în Republica Moldova situația epidemiologică se agravează”, menționează conducerea partidului.
PVE mai menționează că activitatea de mai departe a Parlamentului și a Guvernului în componența actuală este antinațională, anti-socială și pune în pericol securitatea cetățenilor. „Cerem numirea unui Guvern de conciliere națională de tranziție, dizolvarea Parlamentului și organizarea cât mai rapidă a alegerilor Parlamentare”, se spune în textul Declarației.
Totodată, PVE cheamă toate formațiunile politice extraparlamentare și organizațiile societății civile la consolidare „în vederea exercitării presiunii asupra formațiunilor politice care au format o majoritate în legislativ și au luat în captivitate toată țara”, iar pe cetățeni îi îndeamnă „la nesupunere civică deciziilor luate de acest for legislativ și de către acest Guvern în exercițiu”.
Fruntașii formațiunii extraparlamentare consideră imperativ necesară instituirea unui Comitet al salvării naționale, organ de expertiză care să reunească reprezentanți ai forțelor politice și sociale cu verticalitate din întreaga țară, experți în diverse domenii, activiști și lideri de opinie, care să monitorizeze implementarea măsurilor anticriză, să preseze autoritățile, astfel ca acestea să urmărească exclusiv interesele oamenilor și să lanseze propuneri și inițiative concrete de intervenție urgentă în domeniile vieții sociale, economice și în sănătate, în vederea redresării cât mai rapide a situației.
„Suntem dispuși să inițiem consultări publice largi în vederea componenței și strategiei de activitate al acestui Comitet național”, se mai spune în Declarație.
Cristina Parfeni







