[ X ]
[ X ]
Important19 Martie 2021 15:14

Declarația fracțiunii Partidului „ȘOR” și a Platformei „Pentru Moldova” privind demersul procurorului general de ridicare a imunității a unor deputați

Fracțiunea Partidului „ȘOR” și Platforma parlamentară „Pentru Moldova” susțin orice demers al instituțiilor de anchetă, menit să facă lumină în cazul dosarelor de rezonanță. Potrivit unei declarații, deputații spun: „Nimeni dintre colegii noștri, care e vizat cumva în aceste cazuri, nu s-a eschivat de la discuțiile cu anchetatorii și nu s-a ascuns de justiție. Dimpotrivă, am optat mereu ca aceste investigații și procese să fie finalizate într-un termen cât mai rapid și să se desfășoare, transparent, astfel încât societatea să afle, în sfârșit, adevărul. Noi nu avem nimic de ascuns și am explicat în nenumărate rânduri poziția noastră”, informează TRIBUNA.

„În ceea ce privește solicitarea procurorului general de a fi ridicată imunitatea parlamentară a unor colegi de-ai noștri, considerăm că acest demers are cu totul alt scop decât cel declarat. În primul rând, credem că nu este deloc întâmplător că domnul Stoianoglo a ales să vină cu această solicitare anume acum, când urmează să se decidă soarta guvernării în Republica Moldova.

Nu credem în coincidențe și avem ferma convingere că Procuratura Generală s-a lăsat antrenată în războiul politic actual și este folosită ca pârghie de influență, pentru a descuraja efortul nostru în ceea ce privește deblocarea situației și învestirea unui guvern. Este evident că în spatele acestei acțiuni stau anumite grupuri de interese, care urmăresc dinamitarea cu orice preț a acestui proces. Cine sunt cei interesați credem că este lesne de înțeles”, mai spun deputații.

Pe de altă parte – afirmă parlamentarii – „domnul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a dat mereu dovadă de o atitudine evident părtinitoare, iar acțiunea sa de astăzi demonstrează că este direct interesat în acest dosar, iar scopul său real nu este să facă lumină în acest caz, ci să compromită anumiți politicieni, incomozi stăpânilor săi din umbră. Din păcate, Procuratura Generală rămâne în continuare o bâtă politică și un instrument de intimidare, iar demersurile sale, inclusiv cel de astăzi, nu fac decât să confirme acest lucru”.

„În altă ordine de idei, asigurăm opinia publică de faptul că nimeni dintre deputații Partidului „ȘOR” și din Platforma „Pentru Moldova” nu se ascunde după imunitatea parlamentară și poate renunța benevol la ea, în cazul în care acest lucru este necesar. Prin urmare, aceste spectacole, regizate de cercuri obscure și executate de procurorul general, nu fac decât să dăuneze atât anchetei propriu-zise, cât și procesului politic, iar în definitiv, întregii țări”, au conchis ei.

 

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...