[ X ]
[ X ]
Important17 Martie 2021 17:44

Carburanții nu s-au ieftinit – Parlamentul a făcut doar show: Ne așteptăm la noi scumpiri?

Prețurile la carburanți s-au majorat și deși s-a făcut mare zarvă în Parlament pe marginea acestui subiect, petroliștii nu au renunțat la decizia lor. Agricultorii, transportatorii și cetățenii, care zilnic își alimentează autoturismele, sunt revoltați de scumpiri.

Zarva care s-a făcut în Parlament după ce zilele trecute unii petroliști au majorat prețurile la carburanți cu aproximativ un leu nu a adus niciun rezultat. Combustibilul a rămas la fel de scump, iar conducerea ANRE a rămas în funcție, chiar dacă deputații au acordat acesteia vot de neîncredere în plenul Parlamentului și a învinuit-o că nu a făcut nimic pentru a opri aceste majorări.

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Veaceslav Untila, a declarat în fața deputaților că instituția pe care o conduce nu are pârghii pentru a interveni.

Cei mai afectați de scumpiri rămân a fi cetățenii. Expertul în economie Veaceslav Ioniță a declarat pentru Spuntik Moldova că, de fapt, Parlamentul este cel care se face vinovat de situația de pe piața carburanților, iar ceea ce s-a întâmplat vineri în Legislativ a fost doar un show.

„Toată societatea fierbe, oamenii sunt în șoc. Parlamentul nu a făcut decât să scuipe în ochii cetățenilor. Vinovat de situația creată nu este nici ANRE și nici Consiliul Concurenței, ci Legislativul care a creat o legislație prin care s-a instituit un monopol artificial. Au creat o lege care a provocat dezordine, iar acum caută vinovatul. Ei nu trebuie să facă audieri, ci să vină cu soluții clare. Chiar dacă conducerea ANRE-ului își dă demisia, situația nu se va schimba”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului economic, ANRE nu are într-adevăr suficiente pârghii pentru a controla creșterea prețurilor, însă acest lucru nu scutește instituția de sarcina de a publica raportul cu privire la monitorizarea pieței.

„Astăzi noi încă nu avem datele pentru luna octombrie și trebuie să mergem pe niște estimări aproximative, doar pentru că ANRE nu are timp să publice datele de monitorizare a pieței. Nu este corect”, a spus Veaceslav Ioniță, expert economic.

Expertul susține că pe cetățeni mai puțin îi interesează cine reglementează prețurile, ci mai degrabă îi afectează scumpirile care se țin lanț de la începutul anului 2021.

 „Avem trei grupuri de subiecți care sunt afectați: populația țării, transportatorii pentru care consumul de combustibil este o componentă importantă în costurile lor de prestare a serviciilor, iar majorare de tarif nu au primit de vreo șase ani. Cu siguranță, vor solicita majorări de tarife în următoarea perioadă. Încă un mare perdant este agricultorul. După un an secetos și pierderi majore înregistrate, iată că acum fermierii vor fi nevoiți să cumpere motorina la prețuri exagerate. Din păcate, pentru ei va fi o lovitură puternică”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert economic.În același timp, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, susține că autoritățile nu aud problemele transportatorilor și reacționează doar atunci când văd deja oamenii în stradă. Nici atunci însă nu vin cu soluții clare, ci doar cu promisiuni goale.

„De la începutul anului, de câteva ori s-a majorat prețul la carburanți, numai facem niște calcule și când ne uităm sunt alte prețuri la pompă. Pentru noi majorările sunt catastrofale. În costul transportului, motorina deja depășea 50% din cheltuieli, unele microbuze deja se retrag de pe străzi. Ar fi bine ca ANRE-ul să activeze conform mecanismului de până în 2018, care spunea că petroliștii au voie să pună 10% adaos pentru angro și încă 10% pentru comercializarea la pompă și oarecum situația s-ar tempera. Noi înțelegem că prețurile au crescut la nivel mondial, dar nu chiar în așa ritm”, a declarat Oleg Alexa, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto.

Miercuri, transportatorii urmează să aibă discuții la acest subiect cu consilierul prezidențial pe probleme economice, iar ulterior vor încerca să ajungă și la Guvern. În cadrul ședinței de vineri a Parlamentului, directorul general al Consiliului de Administrație al ANRE, Veaceslav Untila, a propus Parlamentului câteva măsuri pentru a opri majorările, dar acestea nu au fost luate în seamă de Legislativ.

„ANRE solicită liberalizarea completă a pieței carburanților. 2 – plafonarea de către ANRE a prețurilor pentru produsele petroliere, similar cu proiectul din 2016-2018, dar îmbunătățit conform avizului ANRE, prezentat în contextul inițiativei deputatului Alexandru Oleinic. 3 – formarea prețului de comercializare cu amănuntul după metodele aplicate de Guvern, în cazul produselor social importante, prin limitarea adausului comercial. 4 – realizarea unor acțiuni menite să efectueze structura actuală a pieței produse petroliere precum instituirea unui moratoriu provizoriu asupra autorizării noilor stații de alimentare și elaborarea unui plan național de amplasare a acestora”, a declarat Untila.

Unele benzinării din țară au afișat de vineri prețuri majorate la carburanți. Astfel, benzina cu cifra octanică 95 a ajuns la prețul de 19 lei și 25 de bani, benzina extra la 20 lei și 95 de bani, iar motorina standard costă 16 lei și 25 de bani un litru.

sursa: sputnik.md

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...