[ X ]
Breaking news16 Martie 2021 11:17

Andrian Candu, după consultări: Noi trebuie să găsim soluții pentru aprobarea unui Guvern anticriză, preferabil cu mai puțină afiliere politică

Grupul parlamentar „Pro Moldova” a discutat despre criza politică și pandemică cu Președintele țării, Maia Sandu, transmite TRIBUNA.

După consultări, liderul „Pro Moldova”, Andrian Candu a spus ce alte subiecte s-au discutat în cadrul consultărilor.

„La subiectul crizei politice suntem consecvenți și, cum am menționat după prezidențiale, continuăm să credem că, dacă se va ajunge la anticipate, trebuie să se ajungă ordonat, disciplinat, ca țara să nu sufere. Suntem în criză pandemică și economică. Țara trebuie guvernată, nu pur și simplu, dar cu un program bine pus la punct. Am menționat și comunicat și repetat poziția noastră că sunt necesare aceste discuții și consultări per general. Noi trebuie să găsim soluții pentru aprobarea unui Guvern anticriză, preferabil cu mai puțină afiliere politică, cu program anticriză bazat pe câteva priorități: sănătate, economie, societate, justiție și modificarea legislației electorale”, a spus Andrian Candu.

De asemenea, deputatul a punctat că, dacă se ajunge la instituirea stării de urgență, ea trebuie aprobată doar dacă se găsesc soluții economice și umanitare pentru oameni.

Cristina Parfeni

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...