[ X ]
[ X ]
Important7 Martie 2021 07:00

(ACUM UN AN) Acţiunea PSRM

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 7 martie 2020.

 Întâlnirea conducerii PDM cu tineretul democrat 

Preşedintele PDM, Pavel Filip, şi Secretarul General al PDM, Alexandru Jizdan, s-au întâlnit cu membrii Consiliului Naţional Politic al Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat.

Premierul – la şedinţa veteranilor 

Prim-ministrul Ion Chicu a participat la şedința Consiliului național pentru problemele veteranilor. La ședința prezidată de Eduard Maican, Președintele Uniunii Veteranilor, au participat reprezentanți ai 11 organizații de veterani, peste 150 de oameni din toate raioanele țării.

Speakerul şi Başcanul – la o caravană de binefacere 

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și Bașkanul Găgăuziei, Irina Vlah, au participat la caravana de binefacere „Din inimă în inimă”, organizată de către autoritățile găgăuze, cu susținerea Președintelui Igor Dodon, pentru familiile cu mulți copii din regiune.

Acţiunea PSRM

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a desfășurat Ziua Naţională de informare politică a cetățenilor pe întreg teritoriul țării.

 

Sursa: Almanah Politic-2020

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...