Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, a fost îndemnată să comenteze cu privire la riscul mare că pe 23 martie Curtea constituțională ar putea spune că circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului nu au fost întrunite, informează TRIBUNA.
„Atunci mergem pe calea sigură din Constituție, așa cum am zis la început: și suspendarea președintelui, și dizolvarea parlamentului sunt metode constituționale de rezolvare a acestui conflict dintre două instituții”, a declarat ea, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Întrebată despre faptul dacă nu va face consultări repetate sub nicio formă cu partidele, Sandu a spus: „Nu am spus asta. Am spus – și vreau să fie clar și aici -, am spus că în următoarele zile am să port consultări cu constituționaliști, cu oameni din societatea civilă…”.
Cât despre consultările cu partidele, conform hotărârii Curții, șeful statului a spus că „mai este timp”.
„Deci, după ce o să închei toate aceste discuții, în funcție de concluziile pe care le voi face la aceste discuții, o să vedem. Între timp, înțeleg că partidele politice discută în Parlament, încearcă să găsească o soluție”, a menționat ea.
Cu privire la faptul dacă, totuși, Curtea Constituțională va zice că nu-s întrunite condițiile de dizolvare a Parlamentului, Maia Sandu a spus: „Păi, tocmai am spus care este soluția. Constituția scrie foarte clar: „Se inițiază procedura de suspendare a președintelui, se merge la referendum și referendumul dă un răspuns pentru această criză politică – cine are dreptate, de partea cui sunt cetățenii, de partea președintelui sau de partea Parlamentului”.
Cristina Gurez







