[ X ]
Important3 Martie 2021 10:04

Prima întâlnire a platformei pentru promovarea studierii limbii române și găgăuze în UTA Găgăuzia, desfășurată de IPIS

Institutul pentru inițiative strategice (IPIS) a desfășurat prima întâlnire a platformei pentru promovarea studierii limbii române și găgăuze în UTA Găgăuzia, informează TRIBUNA.

 Potrivit sursei citate, această platformă este compusă din reprezentanții Administrației Prezidențiale a Republicii Moldova, Bașcanul UTA Găgăuzia, deputații Parlamentului Republicii Moldova și deputații Adunării Populare din Găgăuzia, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenția pentru Relații Interetnice, Direcția Generală de educație din Găgăuzia, autorități locale, rectori ai universităților de stat, reprezentanții societății civile, Consiliului pentru egalitate, parteneri de dezvoltare, dar și experți locali și internaționali.

Participanții acestei întruniri au făcut un schimb de opinii privind situația generală ce ține de studierea limbii găgăuze și române în autonomia găgăuză, dar și au propus un set de recomandări pentru stimularea acestui proces. Echipa IPIS urmează să sistematizeze informația obținută pentru ca ulterior experții naționali și internaționali să înceapă elaborarea unui plan concret de acțiuni pentru promovarea educației multilingve în Găgăuzia.

Această întâlnire a fost desfășurată în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin studierea limbii găgăuze și române în UTA Găgăuzia”. Finanțarea acestui proiect este oferită de Ambasada Regatului Țărilor de Jos și Fundația Soros Moldova.

Scopul principal al proiectului este de a sprijini păstrarea limbii și culturii găgăuze, dar și implicarea la maxim a locuitorilor autonomiei în procesele sociale și guvernarea țării, prin studierea limbii de stat.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...