[ X ]
Important26 Februarie 2021 12:00

Andrei Năstase: Platforma DA va munci pentru ca în viitorul Parlament să aibă un număr mai mare de deputați

Respect opțiunea cetățeanului Republicii Moldova, căruia i-am dat dreptate de fiecare dată. Platforma Demnitate și Adevăr (DA) va munci pentru ca în viitorul Parlament să aibă un număr mai mare de deputați. Declarațiile au fost făcute de liderul formațiunii, Andrei Năstase, informează TRIBUNA.

Liderul Platformei DA, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, a mai menționat: „De ce? Pentru că tot ce am făcut până acum a fost pentru țară, pentru oameni. Suntem cei care au venit cu cele mai importante proiecte de legi pentru cetățeni pe diferite segmente, am avut numeroase acțiuni, avem o echipă foarte bună în Parlament, un cabinet din umbră permanent gata să preia greutatea unei guvernări în țară și, bineînțeles, avem un program – cum îi stă bine unui partid politic care se respectă și respectă cetățenii”.

Andrei Năstase a spus că realizează faptul că într-un moment va trece și această stare de spirit alimentată zilnic de aceeași retorică și mizează foarte mult pe oamenii raționali din țară. „E foarte important să ne pătrundem de profunzimea situației, să înțelegem cât de important e să tratăm lucrurile cu seriozitate și să nu ne lăsăm duși pe valul emoțiilor, ca să nu ajungem într-o zonă de altă natură”, a adăugat politicianul.

Fiind întrebat despre micșorarea pragului electoral, Năstase a spus că  Platforma DA muncește să ajungă în Parlament cu un număr mai mare decât oferă trecerea pragului electoral.

„Nu ne-am pus această problemă și cred că atâta timp cât există o majoritate în Parlament, care nu e afectată de acest prag, șansele de a schimba pragul electoral sunt aproape nule”, a conchis el.

 

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...