În contextul venirii candidatului înaintat la funcția de Prim-ministru, Natalia Gavriliță, și a echipei sale în Parlament la 11 februarie curent, în politica autohtonă au fost înregistrate câteva premiere, potrivit experților. În acest sens, TRIBUNA a elaborat un clasament.
- Primul Guvern care a mers în Parlament cu dorința de a nu fi învestit
Dacă în alte situații, era înaintat un Cabinet de miniștri, cu scopul de a fi învestit și a-și începe activitatea executivă, iată că, de această dată, Guvernul a mers în Parlament cu dorința de a nu fi votat, ceea ce s-a și întâmplat.
- Primul Guvern a nu a obținut niciun vot
Guvernul Gavriliță este și primul care a obținut zero voturi în Parlament sau mai bine-zis niciun vot.
- Primul Guvern înaintat care nu a fost votat nici de cei care l-au desemnat
Propusul Guvern sub conducerea Nataliei Gavriliță este primul care nu a fost votat în Parlament nici chiar de deputații partidului din care face parte candidatul la funcția de Premier și mai mulți candidați la funcțiile de miniștri. PAS a spus, din start, că nu va vota, pentru că doar așa se poate ajunge la anticipate.
- Prima dată am asistat la un joc de anticipare a ofertei politice
În timp ce încă era examinat programul și echipa Guvernului Gavriliță, liderul socialiștilor a venit cu o altă oferă politică – a propus un alt candidat la funcția de Premier, pe Mariana Durleșteanu.
- Pentru prima dată doi „miniștri” nu au votat nici pentru ei
Doi „miniștri”, mai exact – doi deputați din fracțiunea PAS, Mihai Popșoi și Sergiu Litvinenco, candidați la funcții de miniștri în Guvernul Gavriliță, nu au votat pentru învestirea Guvernului, respectiv nici pentru sine.







