Ex-Prima Doamnă a Republicii Moldova, Galina Dodon își sărbătorește astăzi ziua de naștere – împlinește 44 de ani. Cu această ocazie, soțul său, Igor Dodon a venit și cu un mesaj de felicitare virtual, informează TRIBUNA.
„Știu foarte bine că nu este deloc ușor să ai în grija ta o familie cu trei feciori și cu atât mai mult apreciez dedicația și tandrețea cu care îți îndeplinești rolul de mamă, de soție, de protectoare a căminului nostru familial. Mereu ai fost și vei rămâne Prima Doamnă a sufletului nostru.
Noi, cei patru bărbați care te iubim și te admirăm, îți dorim multă sănătate, multă răbdare și mulți ani înainte, ca să ne bucuri prin zâmbetul și prin dragostea ta”, a menționat liderul socialiștilor, pe Facebook.
Cristina Gurez







