Platforma DA a întins un colac de salvare pentru Președinție, dar mai ales pentru țară. Declarația a fost făcută de liderul Platformei, Andrei Năstase, referindu-se la propunerea candidaturii sale la funcția de Premier, informează TRIBUNA.
Politicianul a amintit că o lună în urmă au atenționat despre o asemenea majoritate și pericolul că va fi înaintat un candidat de către Dodon și Șor.
“Am făcut așa și ieși seara (n.r. – 10.02.21), când am mers la doamna Președinte și am avertizat-o că sunt niște rigori constituționale și nu ar trebui să îi lăsăm să se folosească de ele. Republica Moldova trebuie salvată și de o majoritate conjuncturală, dar și de pandemie, sărăcie, de mizeria care se aprofundează. Acesta e crezul nostru – RM trebuie salvată, nu mai trebuie supusă experimentelor. Platforma DA face tot ce poate ca să stăvilească majoritatea aceasta formalizată și să stopeze calea spre blocaj. E mai ușor să nu citești o carte, dar să te pronunți asupra ei. Și eu, și colegii meu respectăm constituția, hotărârile CC, legile și voința populară. Asta e diferența dintre noi. Încercăm să găsim calea legală. Altfel se creează precedente foarte periculoase”, a declarat Năstase, într-un live pe Facebook.
Potrivit spuselor sale, propunerea Andrei Năstase – Premier a fost o alternativă, la discreția Președintelui, la ceea ce oferă astăzi majoritatea conjucturală.
Totodată, el a spus că au luat act de decizia Președintelui – de a o desemna repetat pe Natalia Gavriliță.
Cristina Gurez







