Pantelei Sandulache, deputat în primul Parlament, s-a stins din viață, informează TRIBUNA.
„S-a stins din viață omul cu cele mai alese și notorii calificative, Pantelei Sandulache. Un soț iubitor, un tata grijuliu și un bunel mărinimos, eroul a 4 nepoței.
Un mare luptător cu verticalitate pentru indepenedența țării, parlamentar în primul parlament al Moldovei independente. Un istoric, scriitor, care a documentat adoptarea, distrugerea prin ardere și restabilirea Declarației de Independență.
Om de stat, dar și mare sportiv, care nu numai că a suținut și a încurajat sportul și sportivii țării în calitate de Ministru al Tineretului și Sportului, dar și a fost mare amator de handbal și fotbal, care a jucat fotbal pînă la ultima rasuflare.
Pentru rude și prieteni el era Petrică, Dnul Petru, in special pentru mine – Domn’ Cumetru. Mereu vesel, cu zîmbet pe față, cu energie pozitivă, ospitalier, altruist, Om ce a rămas în memoria și inimile celor care l-au cunoscut – un desăvîrșit al cumsecădeniei și modestiei.
Transmit sincere condolianțe familiei, rudelor, prietenenilor, să vă ajute Bunul Dumnezeu cu multă putere în aceste clipe de enorma și dureroasa pierdere”, a comunicat, pe o rețea de socializare, profesorul Romeo Țurcan.
El a mai anunțat: „Vă puteți lua rămas bun de la bunul nostru prieten, Pantelei Sandulache, sîmbătă, 30.01.2021, de la orele 16:00, în incinta bisericii Sfânta Teodora de la Sihla, după care, duminică, 31.01.2021, începînd cu orele 10:30 va fi condus pe ultimul drum, înmormîntat, la cimitirul Armenesc din capitală”.
TRIBUNA precizează: Pantelei Sandulache s-a născut pe data de 4 mai 1956. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 310, raionul Soroca. A votat Declarația de Independență.







