[ X ]
[ X ]
Important22 Ianuarie 2021 13:10

E oficial! Ștefan Gligor lansează partidul la care se gândea de 15 ani: „Va fi pe banii noștri”

Avocatul Ștefan Gligor, expert în politici publice, a decis să lanseze, în sfârșit, un partid politic, ideea căruia o avea de vreo 15 ani, informează TRIBUNA.

Partidul va fi lansat oficial săptămâna viitoare și Gligor dorește să păstreze intriga cu privire la denumire și numele celor din grupul de inițiativă.

„Vom avea un eveniment, unde ne vom prezenta. Suntem responsabili, va fi doar cu prezența presei. Vom anunța exact când… La moment suntem peste 30 de persoane, aproximativ o treime își permit acum să iasă public, ceilalți nu sunt în țară sau nu-și permit să intre public în politică la moment – au anumite obligațiuni, contracte internaționale etc.”, a declarat Gligor, în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.

Gligor a zis că denumirea nu e cea mai importantă, or „oamenii sunt cei care fac denumirea”. „Săptămâna viitoare vom prezenta viziunea noastră ca model de dezvoltare a Republicii Moldova din punct de vedere economic, al justiției etc.”, a mai spus el.

Cât despre banii pe care va fi lansat partidul, a precizat: „Partidul va fi pe banii noștri, ai mei și ai colegilor din grupul de inițiativă. Și sper pe viitor – pe banii cetățenilor”.

El a mai spus că, odată ce a fost modificată legea partidelor, e nevoie doar de 1000 de membri, iar procedura s-a simplificat și, astfel, s-a ieftinit. „E vorba de câteva zeci de mii de lei”, a subliniat Gligor.

 

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...